Arta, Evoluție ANCHE Studio, Lifestyle

ANCHE Studio în viziunea mea – Florentina Rusev

Când am creat ANCHE Studio mi-am imaginat un loc minimalist, în linii drepte delimitate de două puncte.

Cuvintele mi-ar fi puține ca să pot reda toate trăirile și sentimentele ce puse laolaltă, au dus la venirea pe lume a ceea ce vedeți voi astăzi sub conceptul de ANCHE Studio. Pot să spun că experiența „nașterii” a fost una revelatoare din punct de vedere personal. Având parte de experiențe de business încă de pe băncile facultății spun cu tărie că știu unde am greșit și unde am procedat corect și asta vreau să dau mai departe!

Poate sună ciudat pentru voi dar este important să îți asumi niște riscuri. Iar eu mi-am asumat destule, unele încă nerezolvate dar de asta ne aflăm aici, nu? Să ne provocăm continuu pe noi înșine la a ne dori mai mult! La a fi mai mult!

Însetați de cunoaștere. Flămânzi în a afla ce ne aduce ziua de mâine. Lihniți de dorința de a fi totul așa cum ne-am dorit. În fuga asta continuă am uitat cum este să fim „noi”.

Până într-o zi…când îți da seama că poate momentul când ai râmas fără nimic este chiar momentul când trebuie să o iei „iarăși” de la capăt!

Nu încerc să maschez „du-te-vino-ul” continuu de care am avut parte în ultimii ani prin cuvinte simandicoase ci încerc să vă pun imaginația la contribuție ca să vă puteți da seama de asocierea cuvintelor cu starea de fapt, pe care am trăit-o cu toții înainte de luna Martie a.c dar și la începutul lunii Iulie a.c până în prezent.

În apele tulburi ale acestor luni am pus pe picioare ceea ce astăzi lansăm în online, creațiile noastre proprii efectuate în studio-ul nostru din Otopeni. Nu așteptăm să fim pe placul tuturor, nici nu ne este aceasta intenția. Ne dorim să vezi în noi mai mult decât ceea ce am avut de oferit până acum și să porți în gând că cel puțin din partea mea este pură pasiune transpusă „peste noapte” în realitate.

Poți fi sigur că am încercat, am mai greșit pe alocuri, au ieșit și experiențe chimice ciudate, am mai fost demotivate uneori când un client poate nu a fost mulțumit de rezultat dar având în vedere că știm câtă muncă am depus (pe lângă restul lucrurilor făcute în paralel pentru a da viață acestui concept), nimic nu ne motivează să mergem înainte decât a ne vedea la extremitatea liniei imaginate și anume în punctul B!

Îmi doresc ca acest concept să ia sub umbrela sa mai multe tipuri de artă integrată, atât cea contemporană sau cea vintage cât și cea a antichităților. Sperăm ca acest lucru să se facă treptat și să vă prezentăm pe parcursul evoluției noastre cât mai multe persoane care merită cu adevărat urmărite, promovate și ajutate în demersul lor artistic și de creație.

  • Sunt fata din prima bancă. Da, aceea din școala generală care îi era frică uneori că nu și-a învățat lecția pentru că era preocupată să asculte discuțiile ajunse la un ton prea ridicat că să ofere un mediu propice de învățare pentru un copil de clasă I-IV.

     

  • Sunt fata aceea din prima bancă de la ușă. Aceea care se înțelegea mai bine cu băieții căci cu fetele eram în competiția continuă de „cea mai bună din clasă„. Fata aceea care își planta singură legumele încă de mică, care își crea haine la mașina de cusut pe care până nu a stricat-o de vreo 10 ori și ultima data „Odihnească-se în pace”, de tot, nu s-a lăsat.

     

  • Sunt fata aceea care sătea cu privirea la Bulevardul Ion Mihalache și era inspirată de oamenii care treceau în a scrie compuneri pe care le ascundea ca să nu le citească nimeni.

     

  • Sunt fata aceea tot din prima bancă însă de la facultate care printre alte probleme și-a facut uneori loc și prin ultima bancă, fiind pe fugă, ca să mai prindă încă un examen, pe cel al vieții.

Am rămas tot eu, fata aceea pe care am căutat-o tot timpul și care am fost mereu dar care a fost prea ocupată în a trăi efectiv, încât a omis să vadă cu adevărat prezentul.

Am vrut să fac o scurtă recapitulare creativă ca să înțelegeți că mi-au trebuit aproape 20 de ani ca să îmi dau seama că, să creez este ceea ce îmi doresc să fac cu adevărat. Să nu vă gândiți că „peste noapte” se întâmplă totul. Am învățat cu greu să spun nu, drept dovadă ne aflăm acum, aici și nu pot fi decât recunoscătoare.

Vă mai las doar citatul care atârnă agățat de perete deasupra biroului meu din living și care aștepta la un moment dat să fie publicat undeva – „This is the beginning of anything you want„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *